Am o fetita de 1 an si o saptamana si acum o saptamana a cazut din pat de la aproximativ 30 de cm. Nu a suferit nicio vatamare, in schimb a inceput sa planga pana a lesinat. Am fost la urgenta si mi-a supus-o la o radiografie, desi eu le-am zis ca nu are nimic. M-au sfatuit sa merg la un neuropsihiatru. Ma puteti ajuta sa imi spuneti care ar fi cauza lesinului, pentru ca s-a mai intamplat o data ca sa lesine (fetita avea aproximativ 6 luni), dar cauza fiind diferita: fetita dormea iar eu am atins-o din greseala cu biberonul, ea s-a trezit, a inceput sa planga pana a lesinat. Am "bruscat-o" pana si-a revenit. Va intreb deoarece nu se intampla sa lesine de fiecare data cand plange si ma gandesc ca e prea mica pentru ca sa o duc la neuropsihiatru. Tin sa precizez ca nu am avut membri din familie cu boli neuropsihiatrice.

Avand in vedere ca manifestarile apar cand copilul plange, este vorba probabil de spasmul hohotului de plans, manifestarile aparand atunci cand plansul este mai intens, in conditii de traumatism, sperietura, durere etc. Puteti sa va adresati medicului neuropsihiatru pentru a exclude si alte cauze posibile.